Amenzi pentru încălcarea GDPR - Luna Octombrie 2020 - Ancora Protect
COMUNICAT DE PRESĂ – Recomandări privind prelucrarea datelor personale în contextul alegerilor
8 septembrie 2020
Amenzi GDPR – Noiembrie 2020
20 decembrie 2020
COMUNICAT DE PRESĂ – Recomandări privind prelucrarea datelor personale în contextul alegerilor
8 septembrie 2020
Amenzi GDPR – Noiembrie 2020
20 decembrie 2020

Amenzi pentru încălcarea GDPR – Luna Octombrie 2020

1) Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a finalizat o investigație la Megareduceri TV S.R.L., în cadrul căreia a constatat încălcarea anumitor dispoziții din Regulamentul General privind Protecția Datelor.

Astfel, Megareduceri TV S.R.L. a fost sancționată pentru faptul că nu a adus la îndeplinire măsura corectivă dispusă de a transmite răspuns la solicitările Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, încălcându-se astfel instrucțiunile instituției noastre, faptă prevăzută art. 83 alin. (5) lit. e) din Regulamentul (UE) 679/2016. Ca atare, operatorul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 14519,1 lei (echivalentul sumei de 3000 EURO).

Totodată, operatorului Megareduceri TV S.R.L. i s-a aplicat și o măsură corectivă, de a transmite Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal răspuns la adresele comunicate anterior în termen de 5 zile calendaristice, în temeiul art. 58 alin. (2) lit. d) din Regulamentul (UE) 679/2016.

Investigația a fost demarată ca urmare a faptului că mai mulți petenți au sesizat Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal cu privire la faptul că au primit prin sms mesaje comerciale care promovează serviciile de pe site-ul www.reducerazi.ro, fără să – și fi exprimat consimțământul pentru a primi astfel de mesaje pe numerele personale de telefon.

2) Autoritatea Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a finalizat o investigație la Asociația de proprietari Militari R, comuna Chiajna, județul Ilfov, în cadrul căreia a constatat încălcarea anumitor dispoziții din Regulamentul General privind Protecția Datelor.

Astfel, asociația de proprietari a fost sancționată pentru faptul că nu a adus la îndeplinire măsura corectivă dispusă de a transmite răspuns la solicitările Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, încălcându-se astfel instrucțiunile instituției noastre, fapta prevăzută de art. 83 alin. (5) din Regulamentul (UE) 679/2016. Ca atare, operatorul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 9659 lei, echivalentul sumei de 2000 EURO;

Totodată, asociației de proprietari i s-a aplicat și o măsură corectivă, de a transmite în scris Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal toate informațiile solicitate prin adresa comunicată anterior, în termen de 5 zile calendaristice, în temeiul art. (58) alin. (1) lit. a) și e) din Regulamentul Regulamentul (UE) nr. 679/2016.

Sancțiunile au fost aplicate ca urmare a unei plângeri prin care petentul a reclamat faptul că nu i s-a răspuns la cererea transmisă asociației de proprietari.

3.

Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat, în data de 21.09.2020, o investigație la S.C. Marsorom S.R.L., constatând încălcarea art. 25 și art. 32 din Regulamentul General privind Protecția Datelor.

Operatorul S.C. Marsorom S.R.L. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 14574,9 lei, echivalentul sumei de 3000 EURO.

Investigația s-a desfășurat ca urmare a unei sesizări prin care se reclama faptul că pe site-ul operatorului puteau fi vizualizate unele date personale ale clienților acestuia.

În cadrul investigației s-a constatat că operatorul S.C. Marsorom S.R.L. a încălcat prevederile art. 25 și 32 din Regulamentul General privind Protecția Datelor întrucât nu a adoptat suficiente măsuri de securitate care să prevină accesarea și divulgarea neautorizată a datelor personale ale clienților care au plasat comenzi pe acest site.

În același timp, operatorului i s-a recomandat să stabilească o perioadă de stocare mai scurtă a datelor personale aferente conturilor clienților pentru respectarea principiului limitării stocării prevăzut de art. 5 alin. (1) lit. e) din Regulamentul General privind Protecția Datelor.

4.

Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat în data de 15 septembrie 2020 o investigație la operatorul Globus Score SRL și a constatat că acesta nu a adus la îndeplinire măsura corectivă dispusă de a furniza informațiile solicitate de Autoritatea de supraveghere, încălcându-se astfel instrucțiunile instituției noastre, faptă prevăzută la art. 83 alin. (5) lit. e), raportat la art. 58 alin. (1) din Regulamentul General privind Protecția Datelor.

Ca atare, operatorul Globus Score SRL a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 9.713,14 lei, echivalentul sumei de 2000 EURO.

Totodată, operatorului i-a fost aplicată și măsura corectivă de a transmite autorității de supraveghere toate informațiile solicitate.

În acest context, precizăm că art. 83 alin. (5) lit. e) din Regulamentul General privind Protecția Datelor, prevede următoarele:

„(5) Pentru încălcările dispoziţiilor următoare, în conformitate cu alineatul (2), se aplică amenzi administrative de până la 20 000 000 EUR sau, în cazul unei întreprinderi, de până la 4 % din cifra de afaceri mondială totală anuală corespunzătoare exerciţiului financiar anterior, luându-se în calcul cea mai mare valoare:

e) nerespectarea unui ordin sau a unei limitări temporare sau definitive asupra prelucrării, sau a suspendării fluxurilor de date, emisă de către autoritatea de supraveghere în temeiul articolului 58 alineatul (2), sau neacordarea accesului, încălcând articolul 58 alineatul (1).”

Sursa articol: https://www.dataprotection.ro/